Localitatea Teasc este situată la apoximativ 18 km sud faţă de Craiova, iar
localitatea Secui la 15 km, având ca vecini la nord comuna Malu Mare, în
sud comuna Bratovoesti, la est comunele Ghindeni şi Leu, iar la vest comuna
Calopăr şi râul Jiu. Conform recensământului efectuat în 2011, populația
comunei Teasc se ridică la 3.253 de locuitori, în scădere față de
recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.421 de
locuitori.Majoritatea locuitorilor sunt români (99,35%). Pentru 0,34% din
populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,02%). Pentru 0,34%
din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna s-a dezvoltat în decursul anilor de-a lungul șoselei asfaltate
Craiova – Bechet, ce lega în vechime Sucidava cu Drobeta Turnu Severin. Un
alt drum care exista acum 100-200 de ani în partea dinspre est a
localității, căruia i se spune ,,Drumul Mare”, fiind tot traseul Craiova –
Bechet, pe unde era circulația, fiind mai târziu părăsit pe motiv că pe
acest drum se petreceau multe tâlhării de către hoți și bandiți ce erau în
număr foarte mare în acea perioadă. Toți locuitorii satelor de pe valea
Jiului au fost nevoiți să circule pe alt drum care există și astăzi, pentru
a se feri de multe necazuri care li se întâmplau în acea vreme.
Existența așezărilor omenești pe aceste locuri este destul de veche.
Istoricii noștri afirmă că ele au ființat pe întreg cuprinsul țării noastre
cu zeci de mii de ani sau chiar cu sute de mii de ani înaintea noastră,
încă din vremea primelor unelte și arme de piatră cioplită. Pentru această
perioadă de timp în care izvoarele scrise lipsesc, o mare importanță o au
descoperirile arheologice care s-au făcut pe întreg teritoriul țării
noastre.
Deoarece comuna Teasc este formată din două sate vom prezenta aspecte
istorice pentru evoluția fiecărui sat în parte, începând cu satul Teasc,
apoi cu satul Secui.
Despre trecutul așezărilor omenești în satul Teasc nu găsești nici un
document, așa că începuturile întemeierii sale se pierd în necunoscut. Din
unele aspecte se poate deduce că satul în forma sa actuală este o așezare
mai nouă.
Şcoala Gimnazială Teasc este situată lângă DN 55 Craiova-Bechet, este
construită în 1968, și se află în reabilitare totală, programul școlar se
desfășoară la Structura Secui.
Structura Grădiniţa cu program normal Teasc este situată lângă DN 55,
localul fiind construit în anul 1957, reabilitat în anul 2014.
Structura Grădiniţa cu program normal Secui este situată în centrul satului
Secui, pe Strada Eroilor, funcţionând într-un local cu două săli de grupă,
construit în anul 1962.